|
|
Decembrie 2011:
În Şcoala “Alexandru cel Bun” luna decembrie a stat sub semnul întoarcerii la izvoarele Tradiţiei Prof. Liliana Iacomi |
|
Joi, 14 aprilie 2011, la Şcoala „Alexandru cel Bun” Iaşi a avut loc întrunirea Cercului pedagogic nr. 3. Activităţile s-au desfăşurat după următorul program:
1.Vernisarea expoziţiei de fotografie-documentară :”Ieri, azi şi în veac, Acelaşi eşti, Doamne!”.Expoziţia a reunit 40 de fotografii datând din anul 1934, prezentând Tradiţia bisericească din marile Praznice Împărăteşti, precum şi aspecte din viaţa cotidiană interbelică din satul Râşca. |
Totodată, expoziţia a cuprins şi fotografii din anul 2010 în care elevii participanţi s-au regăsit ca mărturisitori ai credinţei ortodoxe în actualul context socio-istoric.
2. Sceneta „Fiul”- dramatizare realizată de prof.Liliana Iacomi după un text-suport oferit de scriitorul creştin Klaus Kenneth.
3. Evaluarea Proiectului educaţional „Împreună-călători spre Înviere: Urcuşul Postului Mare”. Descrierea Proiectului:
• La începutul Postului Mare, cei 34 de elevi ai clasei a VIa C au format 7 echipe , câte una pentru fiecare săptămână a Postului Paştelui, plus una pentru Duminica Sf.Paşti. Coordonaţi şi însoţiţi de diriginte, prof.Liliana Iacomi, elevii au participat la slujbele specifice: Canonul Sf.Andrei Criteanul, Parastase pentru cei adormiţi, Acatistul Maicii Domnului, Liturghia Darurilor mai înainte-sfinţite,Seară duhovnicească la Biserica „Sf.Apostol Toma”.
• Echipele au primit drept sarcini de lucru identificarea, explicarea şi ilustrarea rânduielilor bisericeşti specifice săptămănilor din Păresimi.
• Pe baza documentării pe teren şi a bibliografiei studiate, fiecare echipă a alcătuit câte o foaie-integrantă din Proiectul structurat după metoda „Big Books”(50/80 cm).
Elaborarea foilor s-a realizat într-o abordare interdisciplinară: fotografie, text-scripturistic/patristic, referinţe istorice, poezie religioasă şi cântare bisericească.
• Etapa finală a reunit echipele Proiectului într-o prezentare interactivă a tuturor participanţilor la Cercul pedagogic: elev-evaluator din clasa aIIa, colegi-interevaluatori şi profesorii de Religie care au mijlocit transmiterea expresivă a Cuvântului Sf.Ioan Gură de Aur din Ziua Învierii.
4. Referat metodic „Misiunea profesorului de Religie în actualul context educaţional”- întocmit de prof. Mirela Bugonea pe marginea prevederilor Legii Educaţei Naţionale. Scopul dezbaterii a fost aprofundarea modificărilor aduse de noua legislaţie în domeniul educaţiei precum şi enunţarea propunerilor pentru metodologiile de aplicare în cadrul Disciplinei Religie.

În perioada 13-20 decembrie 2010, elevii din cele 14 clase gimnaziale ale Şcolii „Alexandru cel Bun”au desfăşurat activităţi în cadrul Proiectului „Fii înger păzitor pentru colegul tău!”. Proiectul, coordonat de profesorii de Religie Liliana Iacomi şi Mirela Bugonea, a adaptat la specificul unităţii de învăţământ Regulamentul jocului „Îngerul păzitor”promovat în Tabăra „Floare de colţ”-Durău. Elevii participanţi în cea de-a VIIa serie a Taberei, au diseminat informaţiile referitoare la scopul şi regulamentul jocului.
|
Concret:
1.Elevii au tras la sorţi-în secret- numele colegului al cărui înger păzitor au fost timp de o săptămână.
2. Fiecare elev a avut afişată în clasă câte o mapă cu numele de botez inscripţionat.
3.Zilnic, elevii îşi verificau mapa-mail în care primeau de la „îngerul păzitor” bileţele cu gânduri dedicate (complimente,încurajări,maxime,cugetări,rugăciuni,”ştiai că...”) precum şi mici atenţii materiale.Toate anonime, aşa cum şi Îngerul păzitor al fiecărui creştin ocroteşte cu smerenie...
4.În afara „poştei”, elevii au promovat comportamente proactive în sprijinul celui protejat:au făcut de serviciu în locul lui, i-au luat apărarea, au avut grijă de rechizitele şi hainele sale,etc.
5. Ultima zi a Proiectului a coincis cu Serbarea de Crăciun la care au participat şi părinţii. Pentru aceştia, în calitate de „îngeri păzitori”de acasă, elevii au pregătit o mapă specială în care au aşezat bilete prin care îşi cereau iertare de supărările pricinuite în anul 2010 şi făceau promisiuni de îndreptare.
6.După Serbare a avut loc şi întâlnirea faţă în faţă a „îngerului”şi a celui ocrotit, cu schimburi de podoabe de brad, zâmbete şi mulţumiri.
Toţi participanţii şi-au exprimat dorinţa ca Proiectul „Fii înger păzitor pentru colegul tău!”să devină o tradiţie şcolară.
Prof. Liliana Iacomi

Sfântul Ierarh Nicolae – sărbătorit de elevii Şcolii „Alexandru cel Bun” Iaşi
Sfântul Nicolae este unul dintre sfinţii cei mai iubiţi de copii. Ca episcop de Mira Lichiei şi-a împlinit cu multă dragoste chemarea de păstor de suflete, drept pentru care în popor i se aduce mare cinste. În întreaga sa viaţă, Sfântul Nicolae nu a rămas nepăsător faţă de cei aflaţi în suferinţă, în boli şi în sărăcie. El ne e apropiat de suflet şi-l putem cinsti numai dacă suntem şi noi milostivi, buni, iertători şi induratori cum a fost el, sau cum putem fi noi, la măsurile noastre, îndrumați de el.
|
Elevii clasei a III a A de la Şcoala Alexandru cel Bun Iaşi şi-au manifestat preţuirea, cinstea, iubirea faţă de Sfântul Nicolae printr-un mic program artistic intitulat În aşteptarea Sfântului Nicolae, desfăşurat în holul şcolii pe data de 6 decembrie, ora 10. La activitate au participat doamna director a şcolii, cadre didactice, precum şi elevi ai şcolii invitaţi. Elevii au interpretat colinde, au recitat poezii şi au prezentat sceneta Sf. Nicolae şi fetele sărace sădind în sufletele celor invitaţi un strop din bucuria sărbătorii Sfântului Nicolae.
Prof. Mirela Bugonea
Prof. Mirela Bugonea
Putinul din mana ta inseamna mult pentru altcineva
Postul Nasterii Domnului a debutat pentru elevii Scolii Alexandru cel Bun cu o activitate de intrajutorare a colegilor aflati in dificultate. Astfel, in saptamana 15-20.11.2010, s-a desfasurat actiunea "Putinul din mana ta inseamna mult pentru altcineva"-colecta de cartofi. Elevii de gimnaziu, cu sprijinul parintilor, au adus cate un kg de cartofi pentru elevii Scolii aflati in impas material.Cadrele didactice au identificat cu discretie acele cazuri care necesitau sprijin si au contactat familiile respective. Elevii care s-au implicat in activitatea filantropica au fost indrumati printr-un flyer distribuit de profesorii de Religie. Iata continutul acestuia:
Campania „Putinul din mana ta inseamnă mult pentru altcineva”-15-20 nov
RETETA PENTRU UN SPIRIT CRESTIN SANATOS:
• 1.PRIVESTE IN JURUL TAU.
• 2. DESCOPERA-I PE CEI CARE AU NEVOIE DE SPRIJINUL TAU.
• 3.ROAGA-TI PARINTII SA CUMPERE 1 KILOGRAM DE CARTOFI DE CALITATE.
• 4.ADU LA SCOALĂ 1 KG DE CARTOFI.
• 5. PUNE-I ALATURI DE CEI AI COLEGILOR TĂI.
• 6.ADAUGA MULTA INTELEGERE SI DELICATETE.
• 7.APRINDE FOCUL IMPLICARII IN ACTIVITATEA DE INTRAJUTORARE.
• 8.PUNE PE MASA UNUI COPIL DEFAVORIZAT DARUL TAU.
• 9.MULTUMESTE LUI DUMNEZEU PENTRU CEEA CE TU AI PE MASĂ.
SĂ-ŢI FIE SPRE BINE!

Miercuri, 13 octombrie 2010, Şcoala “Alexandru cel Bun” Iaşi s-a aflat în sărbătoare: după doi ani de la demararea lucrărilor, a fost inaugurată statuia domnitorului, al cărui nume îl poartă de 36 de ani. Statuia a fost realizată de sculptorul Vasile Crenganiş, are o înălţime de 3,60 m şi a fost turnată în bronz la Arad. La festivitatea care a avut loc în Piaţa Voievozilor au luat parte primarul Iaşului, d-nul Gheorghe Nechita, preoţi slujitori , prof.dr.Gheorghe Macarie, veterani de război, elevii Şcolii nr.13 alături de numeroşi locuitori ai cartierului.
Slujba de sfinţire a statuii domnitorului muşatin a fost săvârşită de soborul preoţilor Toma Gradinaciuc, Vasile Azamfirei şi Mihail Grigoraş. În cuvântul de învăţătură preoţii slujitori au subliniat rolul lui Alexandru cel Bun la recunoaşterea de către Patriarhia ecumenică a Mitropoliei Moldovei şi în aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Personalitatea creştină a domnitorului a fost evocată în cuvinte calde de elevul Alexandru Răucescu care a mărtursit în faţa celor prezenţi că “este mândru să înveţe în Şcoala care poartă numele voievodului creştin” . Staţia de radioamplificare a Şcolii “Alexandru cel Bun” a emis un program realizat de elevi pe tema contribuţiei domnitorului moldovean la întărirea credinţei ortodoxe.